Pun pariu ca nu ati stiut pana acum. Nici noi. Functionarii Primariei Focsani incaseaza lunar(si nu de acum, ci de doi ani) prime consistente pentru haine, hrana, tratamente medicale si medicamente. Nu e nimic rau, daca astea nu ar fi din bugetul local. Nu, dar asta nu e tot, in plus mai sunt niste prime: anuale, lunare,salariu de merit lunar, dar si gratuitate pe mijloacele de transport in comun (acum am inteles de ce taloanele pentru gratuitatea pensionarilor pe care le elibereaza SC Transport Public Focsani sunt limitate). Cat totalizeaza toate acestea ? Cam 550 de lei in fiecare luna, dupa calculele Radio Dada. V-ati enervat deja ? Ar fi bine sa aveti rabdare intrucat nu ati aflat tot. Mai multe pe http://www.radiodada.ro/news.php?id=16277.
Arhiva pentru februarie, 2008
Functionarii publici din Primaria Focsani, imbracati de Consiliul Local
februarie 22, 2008Dilema pentru adjudeni: Carmen – femeie sau bărbat?
februarie 22, 2008
BdV are dreptate, parţial. Cum să îţi botezi băiatul Carmen? Este nume de fată. Ei bine, însă există şi aşa ceva. PD-L-iştii au anunţat vineri candidaţii la primăriile Adjud şi Panciu. Surpriza a venit din partea candidatului de la Adjud. Deşi aveam în faţa ochilor numai bărbaţi, se vorbea despre Carmen Bârlă, unul dintre cei prezenţi. Cam greu să crezi că cineva cu chelie şi mustaţă ar fi femeie. Insă ne-am obişnuit în timpul conferinţei de presă, mai ales că Andrei Dulgheru, primvicepreşedinte al PD-L, vorbea numai despre „Carmen - fost şef de secţie, Carmen – fost director, actualmente om de afaceri”. Ne-am convins mai ales in momentul in care …Carmen a luat cuvantul. Ciudat să ai drept candidat pe cineva cu numele de Carmen şi să te trezeşti în faţa ochilor cu un …bărbat! Iată, însă că este posibil.
Interviu cu Ionut Ungureanu
februarie 19, 2008Asa cum v-am promis, iata ca va dam posibilitatea sa downloadati interviul pe care Ionut Ungureanu, de la Provincialii, ni l-a oferit luni seara in exclusivitate! http://www.radiodada.ro/Interviuri.php
Eurovision
februarie 19, 2008Sambata va avea loc finala nationala a concursului Eurovision. Vrancenii de la trupa Provincialii, cu o piesa compusa de focsaneanul Eduard Carcota, se lupta pentru primul loc si, implicit, pentru dreptul de a reprezenta Romania in marea finala de la Belgrad. La Radio Dada veti putea asculta astazi un interviu cu Ionut Ungureanu, cel care interpreteaza, in duet cu Paula Seling, piesa Seven Days. In cursul zilei vom adauga si pe blog un link catre acest interviu. Pana atunci, mai ascultati inca o data piesa Seven Days si ganditi-va bine la ce veti vota sambata seara. Poate n-ar fi rau sa urmati sfatul lui Ionut si “sa votati cu sufletul”.
Opecistii de ‘’servici”
februarie 17, 2008Aveati impresia ca inspectorii OPC nu-si mai vad capul de treaba? Ei bine, va inselati. De unde stim ? Pai, simplu. De Sf. Valentin seful OPC Vrancea a primit vizita unui sef de la ‘’centru’’. Adjunctul ANPC zice ca a ajuns in Vrancea pentru a populariza legislatia europeana in domeniu, intrata deja in vigoare de la 1 ianuarie 2008. Activitate ? Intensa rau. Ca orice vizita importanta, si asta s-a finalizat cu o conferinta de presa. Proasta alegere intrucat, in timp ce inspectorii care se dadeau de ceasul mortii ca le curge sudoare de atat munca, panoul din spatele secretarului de stat ii da de gol pe opecistii vranceni…
Pai, domnule Dila, daca pe 14 februarie inca este actuala programarea de la sarbatorile din decembrie….realizam pentru ce v-ati luat salariul in ianuarie.
Si dupa cat de bine cunosc opecistii limba romana ( corect este ‘’serviciu’’ nu ‘’servici” ), nici nu vrem sa ne inchipuim cum sunt scrise notele de constatare ale controalelor…de la sarbatori.
Criza de subiecte ?
februarie 17, 2008Ce va spuneam? Publica Radio Dada pe site un articol, a doua zi este preluat in presa scrisa locala. Iata la ce ma refer : vineri, 15 februarie, Radio Dada difuzeaza la stirile orei 10,00 si publica la ora 10,43 pe site articolul ‘’Tun imobiliar de milioane de euro la marginea Focsaniului’’. A doua zi, sambata, 16 februarie, apare in ZV articolul ‘’Directorul de la Agricol acuza interese meschine’’, avand acelasi subiect ( batalia pe un teren de 12 ha la marginea Focsaniului). Mai mult, colegii de la MV, pentru a nu fi mai prejos, publica si ei, tot sambata, 16 februarie, articolul ‘’Tun imobiliar cu un teren al Grupului Scolar Agricol Focsani’’. Nimic in rau in asta. Articolul insa, are constructia extrem de asemanatoare cu cel de pe www.radiodada.ro, iar declaratiile par identice.
Ba, de la MV, nu am facut documentarea impreuna ! Daca tot ati preluat un subiect, macar incercati sa il scrieti singuri !
Se potriveste zicalei(adaptate, evident): “Te uiti la panou ca un …”
februarie 15, 2008Deunazi rasfoiam DEX-ul. Si ne intrebam cata lume il mai foloseste pe cel tiparit pe suport de hartie, cu celebrele coperte cartonate, in conditiile in care domeniul informatic a acaparat cam tot?! Se pare insa ca m-am inselat. Ar fi mare nevoie de o editie speciala a Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, editia de buzunar. Asta, pentru ca trebuie detinut la purtator, ca atunci cand ajungi in centrul orasului si vrei sa vezi cum mai este aerul la purtator sa poti descifra heroglifele de pe panoul care masoara calitatea aerului. Asezat oarecum inspirat, cu dimensiuni ce se inscriu in standardele… vizuale, panoul da batai de cap pana si celor mai titrati dintre focsaneni, care nu au cunostinte atat de vaste in domeniu. Ce sa mai spunem de badea Gheorghe, care, venit in targ cu treburi, s-a gandit sa vada daca nu cumva aerul de oras e mai… viciat decat cel de la tara?! Iata spre exemplu care a fost calitatea aerului din târgul mioritic de Ziua Indragostitilor…
Nu stim exact daca a fost mai umed decat prevad limitele normale, insa stim ca a fost mult mai… incins. Rugam expertii sa ne traduca si noua datele de pe panou!
Cum se leapada Bacinschi
februarie 15, 2008
Edilul municipiului Focşani instigă „on-line” cetatenii impotriva alesilor locali. In raspunsul dat unei sesizari inregistrata de un cetatean pe site-ul www.domnuleprimar.ro, prin care ii reproşa edilului faptul ca in luarea deciziilor prioritate au cele care ii avantajeaza pe colegii consilieri, Decebal Bacinschi se descotoroseşte de ei inainte de cel de-al treilea cotcodăcit al păsărilor… de oras. „Domnule primar, nu credeam ca dumneavoastra, ca prim cetatean al Focsaniului, va lasati influentat de ai dumneavoastra colegi, consilieri. Nu uitati ca ati fost ales de catre noi, cetateni ai orasului. V-am ales cu speranta ca veti asculta si veti rezolva problemele noastre. Nu cred ca ar fi fost o mare nevoie de acea biserca de pe Aleea Echitatii !? Nu ar fi fost mai bine sa finalizati niste proiecte ce urmareau amenajarea de spatii de joaca pentru copii si locuri de parcare ? Se vede ca, prioritate au interesele colegiilor dumneavoastra…. Noua, tinerilor, nu ne ramane decat o speranta…..suntem toti muritori…..!!!!”, se plange cetateanul cu pricina.
Raspunsul dat de primarul, numit de colegii consilieri si „Pavelă”, a venit prompt si tot on-line. „ Terenul la care faceţi referire a fost eliberat de către Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice, urmare a unei Hotărâri a Consiliului Local Focşani prin care se aprobă construcţia unei biserici. Trebuie să vă menţionez că faceţi o confuzie în privinţa termenilor, atunci când spuneţi că „eu m-am lăsat influenţat de ai mei colegi, consilieri”.
- Consilierii locali la care faceţi referire sunt membri ai Consiliului Local Focşani, organismul legislativ al municipiului, care, în conformitate cu prevederile legale, adoptă hotărâri. Consiliul Local este un organism diferit de Primărie, consilierii nu sunt salariaţii primăriei şi deci nu „influenţează” primarul ci hotărăsc.
- Primarul este organism executiv si este obligat să pună în aplicare hotărârile Consiliului Local, consiliu în care primarul nu are drept de vot.
Acestea relativ la reproşurile dumneavoastră, nefondate după părerea mea!”, scrie Bacinschi.
Si cum de cativa ani „arta razboiului” este una dintre cele mai citite carti, probabil si primarul Focsaniului s-a documentat, s-a instruit si a apelat la o metoda foarte eficace – dezbina si cucereste! Prin urmare, Bacinschi nu a pierdut ocazia de a instiga cetatenii la… lupta impotriva deciziilor consilierilor.
„Relativ la biserica în chestiune, vă menţionez că la ora actuală nu a fost eliberată autorizaţia de construcţie, pentru aceasta fiind necesare o serie de avize ce trebuiesc obţinute de beneficiar.
In situaţia în care nemulţumirea exprimată de dumneavoastră este împărtăşită şi de alţi vecini, vă recomand să depuneţi o petiţie scrisă, care să exprime acest lucru şi să fie semnată de toţi petiţionarii. Ea va fi prezentată comisiilor de specialitate şi se va ţine cont de ea”.
La final nu ne ramane decat sa ne minunam de… ingeniozitatea edilului si sa speram ca si consilierii locali vor proceda la o metoda asemanatoare. Nu de alta, dar dat fiind ca „Razboiul stelelor” nu mai poate fi rulat la celebrul cinematograf aproape desfiintat, nu ar fi rau sa vedem o „transpunere” a filmului in Primarie, pe gratis.
Idei vechi, luate drept noi
februarie 15, 2008ZV anunta in editia din 13 februarie inaugurarea unui nou serial intitulat ‘’Bisericile Focsanilor’’, in care, asa cum spune autorul, Valentin Musca, vor fi prezentate bisericile din Focsani.
‘’Demersul nostru este sã descoperim focsãnenilor lacasurile de cult din cele douã orase de pe Milcov, cu povestile lor, cu preotii care au slujit la aceste altare, dar si cu aducerea în actualitate a vechilor familii focsãnene care au ctitorit aceste biserici. Începem proiectul nostru cu biserica “Adormirea Maicii Domnului”, cunoscutã sub numele de Capela Militarã. Dorim sã revelãm cititorilor nostri cã dincolo de mizeriile cotidiene, orasul Unirii are si colturi în care meritã sã poposim cu iubitele si pruncii nostri, pentru a simti aerul nostalgic al Focsanilor de altãdatã’’, isi justifica autorul initiativa. Laudabila, zicem noi, insa nu originala. Radio Dada a avut un astfel de demers in 2007 in cadrul campaniei denumite ‘’Focsanii in parfum de epoca’’. Despre bisericile de pe Bulevardul Unirii puteti afla mai multe accesand site-ul RD la arhiva la data 12.06.2007. Tot din arhiva puteti afla mai multe ( daca nu ati facut-o deja ascultand RD) si despre alte biserici, ca Stamatinesti, Sf. Nicolae Nou, Sf Voievozi si altele.
Sa nu creada cineva ca vom crapa de ciuda , ci ne bucuram ca suntem sursa de inspiratie si pentru altii. In plus, povestile acestor lacasuri de cult chiar merita aflate de toti cei care traiesc in aceasta urbe şi nu numai.
Blog Radio Dada
februarie 3, 2008Bine v-am gasit. Este momentul ca Radio Dada sa se poata intalni cu ascultatorii sai si intr-o zona virtuala mai putin oficiala. Aici vor aparea atat stiri pe care le puteti auzi si pe 106.6 FM, daca locuiti in Vrancea, sau online, pe www.radiodada.ro/live , cat si fotografii, inregistrari sau alte informatii care nu-si gasesc locul in programele noastre. Spre deosebire de site-ul www.radiodada.ro , aici, pe blog, ascultatorii nostri pot sa lase comentarii la stiri, informatii noi sau sugestii pentru emisiuni. Speram ca aparitia acestui blog sa ne ajute sa comunicam mai bine.
Echipa Radio Dada